Pe 3 octombrie 2025, la Hilton Garden Inn Bucharest Old Town, s-a desfășurat evenimentul „Future of Work in Banking”, organizat de Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR), în parteneriat cu Federația Sindicatelor din Industria Financiară (FSIF) și Federația Sindicatelor din Asigurări și Bănci (FSAB).
La acest eveniment, reprezentanții sectorului bancar, experți în digitalizare, resurse umane și psihologie, au explorat impactul schimbărilor tehnologice asupra modului de muncă în sistemul bancar, într-un context în care digitalizarea și inteligența artificială progresează rapid, remodelând fața industriei. Cei peste 150 de participanți, din cadrul băncilor membre CPBR, lideri sindicali, experți și profesioniști, au avut ocazia să asiste la o serie de discuții și paneluri menite să clarifice provocările și oportunitățile epocii digitale.
Evenimentul a fost deschis de către Sergiu Manea – Președinte CPBR și CEO BCR, Mihaela Bîtu – Vicepreședinte CPBR și CEO ING Bank , Adela Bădescu – Președinte FSIF și Paraschiv Constantin – Președinte FSAB, care ne-au introdus în noua realitate a pieței muncii, în care digitalizarea avansează rapid și aduce atât oportunități, cât și provocări. În acest context, transparența, sprijinul reciproc între angajați și angajatori și abilitatea de a ne adapta sunt esențiale pentru ca ambele părți să evolueze și să beneficieze de pe urma acestor schimbări.
Acesta a fost structurat în jurul a patru momente-cheie: primul a fost un panel despre contextul actual și beneficiile AI, în care Adrian Dinculescu – CEO Namirial România împreună cu lideri din digitalizarea bancară au prezentat evoluțiile tehnologice cu impact direct asupra sistemului financiar – bancar. Cei prezenți au înțeles că, deși tehnologia aduce beneficii imense, precum eficientizare și automatizare, aceasta aduce și provocări legate de adaptarea rapidă a angajaților, de menținerea relevanței pe piața muncii și de transformarea rolurilor tradiționale.
Al doilea moment a fost dedicat viitorului muncii, cu o prezentare despre tendințe și foresight susținută de către Diana Stafie, strateg în domeniu, care a ilustrat posibile scenarii de evoluție a pieței muncii în contextul digitalizării. S-au discutat schimbările anticipate în modul de muncă, importanța investiției în competențe noi și a unei mentalități deschise la inovare, pentru ca angajații din sectorul bancar să fie pregătiți pentru viitoarele transformări.
Tematica gestionării schimbărilor a fost continuată de un panel dedicat pieței muncii din sectorul bancar, cu intervenții ale experților de resurse umane din băncile membre CPBR, care au evidențiat oportunitățile și dificultățile specifice, precum și nevoia de a menține un dialog deschis între angajatori și angajați pentru a construi o cultură a responsabilității și a inovației.
Evenimentul s-a încheiat cu o prezentare despre factorii de “Tehno stres”, importanța cultivării unui mediu de lucru transparent, a adaptabilității și a rezilienței, susținută de profesorul Dragoș Iliescu, care a evidențiat modalitățile de a face față factorilor de stres în muncă și de a accepta schimbarea.
Pe întreaga durată a evenimentului am avut ocazia să înțelegem că digitalizarea nu înseamnă doar automatizare, ci și o schimbare de paradigmă, ce necesită adaptare, învățare și responsabilizare la nivelul întregului sector. Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de networking și discuții informale, lăsând în urmă mesajul:
Construirea viitorului muncii în banking trebuie să se bazeze pe responsabilitate, deschidere și sprijin. Într-un context de schimbare rapidă, rolul companiilor este să arate transparență și să ofere resurse pentru ca angajații să se poată dezvolta în mod independent, asumându-și responsabilitatea propriilor cariere.