Legea dialogului social
Dialog social
Importanța organizării ca structură patronală (față de asociațiile profesionale) rezidă în faptul că potrivit legii dialogului social, organizațiile patronale și sindicale reprezentative din România sunt singurele cărora li se garantează prin lege consultarea de către autorități publice (Guvern, Parlament etc.) în procesul de elaborare a actelor normative și legislative.
În ceea ce privește dimensiunea socială a dialogului, aceasta include toate tipurile de negociere, consultare și simplu schimb de informații între reprezentanții autorităților publice, angajatorilor și angajaților, cu privire la probleme de interes comun legate de legislația muncii, politica economică și socială. Poate exista ca un proces tripartit, cu autoritățile ca parte oficială a dialogului sau poate consta în relații bipartite între sindicate și patronat.
Scopul principal al dialogului social este de a promova construirea consensului și implicarea democratică în rândul părților din lumea muncii. Procesele de dialog social de succes au potențialul de a rezolva probleme economice și sociale importante, de a încuraja buna guvernare, de a promova pacea și stabilitatea socială și de a stimula progresul economic.
Partenerii de dialog social (organizațiile sindicate/organizațiile patronale) sunt cei îndreptățiți de lege să ia parte la negocierile colective ce duc la semnarea unui contract colectiv de muncă.
CPBR este singura organizație patronală reprezentativă la nivelul Sectorului Bancar, reprezentând aproximativ 50% din întregul sector bancar ca și număr de angajați. Sectorul Bancar avea la nivelul lunii aprilie 2024 aproximativ 47.000 de angajați. Ca efect al acestei reprezentativități, CPBR este singura entitate îndreptățită legal pe parte patronală de a lua parte la dialogul social la nivelul Sectorului Bancar.
Principalele subiecte ce intră sub umbrela Dialogului Social
Contextul legislativ actual ce guvernează Dialogul Social
Legea nr. 367/2022 privind dialogul social (LDS)
Legea nr. 367/2022 privind dialogul social (LDS)
Partenerii de Dialog Social implicați
Principalele subiecte ce intră sub umbrela Dialogului Social
- negocierea contractelor colective de muncă (la diferite niveluri);
- implicarea în discuțiile cu autoritățile publice în probleme de dialog social;
- reprezentarea intereselor membrilor în fața autorităților publice, inclusiv în structuri de Dialog Social precum Consiliul Economic și Social (CES) sau Comisiile de Dialog Social;
- încheierea de acorduri sau alte tratate în relație cu autoritățile și sindicatele;
- consultare obligatorie a structurilor reprezentative patronale înainte de emiterea unui act normativ (ordonanțe, legi, hotărâri de guvern etc).
Contextul legislativ actual ce guvernează Dialogul Social
Legea nr. 367/2022 privind dialogul social (LDS)
Legea nr. 367/2022 privind dialogul social (LDS)
Noua LDS definește un nou cadru pentru dialogul social atât la nivel de unitate, cât și la nivel sectorial, impunând obligativitatea negocierii colective la aceste două niveluri de negociere.
Negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați/lucrători (Legea 62/2011 prevedea un număr de 21 de angajați).
Noua LDS a declanșat o remodelare a sectoarelor de activitate din România, sectorul bancar devenind astfel un sector de sine stătător (40. „Activități Bancare”).
Sindicatele devin mai ușor de înființat, fie cu un număr mic de angajați dintr-o singură companie (minim 10), fie cu angajați din diferite unități (minim 20).
Scade pragul necesar pentru obținerea reprezentativității organizațiilor sindicale (5% la nivel de sector, respectiv 35% la nivel de unitate), ceea ce poate conduce la înființarea mai multor
organizații sindicale cu care va exista obligativitatea negocierii unui CCM la nivel de unitate sau sector de activitate.
Lărgirea cadrului informării și consultării: obligația de a invita sindicatul reprezentativ la lucrările consiliului de administrație, organizarea unei sesiuni publice de informare.
Partenerii de Dialog Social implicați
- la nivel de companie – angajatorul și sindicatele sau reprezentanții salariaților, în cazul din urmă doar în situația în care NU există sindicate;
- la nivel sectorial – Organizațiile/Federațiile Patronale și Federațiile Sindicale reprezentative;
- la nivel național – Confederațiile Patronale și Sindicale reprezentative.
- negocierea contractelor colective de muncă (la diferite niveluri);
- implicarea în discuțiile cu autoritățile publice în probleme de dialog social;
- reprezentarea intereselor membrilor în fața autorităților publice, inclusiv în structuri de Dialog Social precum Consiliul Economic și Social (CES) sau Comisiile de Dialog Social;
- încheierea de acorduri sau alte tratate în relație cu autoritățile și sindicatele;
- consultare obligatorie a structurilor reprezentative patronale înainte de emiterea unui act normativ (ordonanțe, legi, hotărâri de guvern etc).
Noua LDS definește un nou cadru pentru dialogul social atât la nivel de unitate, cât și la nivel sectorial, impunând obligativitatea negocierii colective la aceste două niveluri de negociere.
Negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați/lucrători (Legea 62/2011 prevedea un număr de 21 de angajați).
Noua LDS a declanșat o remodelare a sectoarelor de activitate din România, Sectorul Bancar devenind astfel un sector de sine stătător.
Sindicatele devin mai ușor de înființat, fie cu un număr mic de angajați dintr-o singură companie (minim 10), fie cu angajați din diferite unități (minim 20).
Scade pragul necesar pentru obținerea reprezentativității organizațiilor sindicale (5% la nivel de sector, respectiv 35% la nivel de unitate), ceea ce poate conduce la înființarea mai multor
organizații sindicale cu care va exista obligativitatea negocierii unui CCM la nivel de unitate sau sector de activitate.
Lărgirea cadrului informării și consultării: obligația de a invita sindicatul reprezentativ la lucrările consiliului de administrație, organizarea unei sesiuni publice de informare.
- la nivel de companie – angajatorul și sindicatele sau reprezentanții salariaților, în cazul din urmă doar în situația în care NU există sindicate;
- la nivel sectorial – Organizațiile/Federațiile Patronale și Federațiile Sindicale reprezentative;
- la nivel național – Confederațiile Patronale și Sindicale reprezentative.
Contractul colectiv de muncă (CCM)
Contractele colective de muncă se pot negocia la nivel de unități, la nivel de grupuri de unități la nivel de sectoare de negociere colectivă și la nivel național.
Clauzele contractelor colective de muncă pot stabili drepturi și obligații numai în limitele și în condițiile prevăzute de lege. La încheierea contractelor colective de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile angajaților/lucrătorilor au un caracter minimal.
Contractul colectiv de muncă se încheie pe o perioadă determinată, care nu poate fi mai mică de 12 luni și mai mare de 24 de luni.
Contractele colective de muncă se aplică de la data înregistrării lor la autoritatea competentă sau de la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.
CPBR este singura organizație patronală din sectorul privat care în ultimii ani a semnat Contracte și Acorduri Colective de Muncă, prin negocieri cu federațiile sindicale relevante din sectorul de negociere.
Existența unui Contract Colectiv de Muncă la nivel de grup de companii sau sector de negociere este importantă deoarece permite, dincolo de prevederile legale naționale, stabilirea unui cadru structurat specific zonei de activitate, pentru dialogul dintre angajați și angajatori și contribuind astfel la stabilitatea și predictibilitatea relațiilor de muncă.